Din nou un weekend prelungit. Yupiii, bucurie maxima. Cred ca am inceput sa apreciez lucrurile simple. De exemplu, o zi de vineri. Sunt multe intr-un an, dar pe astea de pe anul asta, pana acum, mi le-am facut placute, s-or fi intamplat placute, cine mai stie? Inainte nu erau asa, ca ajungeam, de dragul lor, sa-mi botez copilul, Vineri, ca pe amicul lui Robinson Crusoe.
Am inceput-o dis de dimineata, sa-mi ajunga, ca si asa se termina repede, ca fiecare lucru bun, de altfel. Cu Gogo in preajma, evident. N-am mai iesit de mult "in lume" impreuna si-am zis sa incepem cu ceva usor. O vizita la farmacie. Desi am constatat ca echivaleaza cu o iesire la muzeu, ca-s asa multe potiuni la vedere si-asa de scumpe, ca nu-ti prea permiti sa atingi exponatele. Iar incercarea suprema e sa mergi si cu copilul printre rafturi. Si n-am fost la una, am fost la cinci, ca singura pasta de dinti pe care o mananca Gogo (da, am zis bine, e pe post de desert), abia ce se terminase la noi. In toate farmaciile pe-o raza de-un kilometru in cartier s-a ridicat din umeri, dar pentru ca Gogo a facut frumos la public, m-am ales cu un vraf de mostre de creme, sampoane si alte produse cosmetice, ca la un moment dat le-am pierdut numarul. M-am gandit, maine mergem si-n piata. Am nevoie de spanac.
Nu s-a cerut in brate, m-a luat de mana ori de cate ori l-am rugat, n-a rasturnat nimic de pe rafturi, a salutat la plecare, ca la venire nu stie si a fost exagerat de cuminte.
La pranz a dormit somnul cel mai lung din ultima vreme, tocmai cand ma grabeam la intalnire cu-o Zana. Si nu orice Zana si nu oriunde. Chiar la castel. Acolo se intampla zilnic o poveste frumoasa, personajele fiind lucrusoare fascinante care prind viata in mainile Zanei, catei cuminti si-o aparitie, ca o boare, de-si zice Vrajitoare.
Dupa ce-am pus rabdarea Zanoletei la incercare, cu asteptatul si nimeritul, a urmat razboiul nervilor cu joaca prin birou si tinutul ocupat, sa nu se plictiseasca/planga Gogo. Recunosc ca am avut ceva emotii. Si-a pus la bataie, draga de Zana, toate exponatele, pufoseniile, plus catelul din dotare, drept pentru care am batut un timp record de vizita. Asa ceva nu s-a mai intalnit in toata viata de Gogo.
Clar, in castelul de Zana esti zen. Am dat iama si in coltul cu frumuseti confectionate din praf de stele si mi-am insusit un inel de Arabela.
Am plecat de acolo incantati, multumiti ca n-am stricat prea multe si-am promis ca ne revedem cat de curand.
In drum spre casa ne-am oprit sa ne luam cozonacii. Buni ii face Maria. Cofetaria. Si acolo alt timp de asteptare, acelasi Gogo cuminte. Un singur lucru l-a nemultumit. Suzeta unui copilut. Nu concepea ca mai are si altcineva asa ceva.
Acasa a mancat singur, s-a jucat singur, dar a adormit cu mama lui. Mama prima.
Bravo Gogo, esti mare! 97 cm.
Zâna vă mulțumește pentru vizită și vă mai așteaptă pe la castel :-P Gogo e delicios iar tu ești bună d epus la rană! <3
RăspundețiȘtergereHa,ha, da si vorba unei prietene "buna de pus la rana, sa coaca" :))
RăspundețiȘtergereDaaaa, multumim, trebuie neaparat sa mai fac o vizita. Vedem. Ne organizam. Cred ca aia a fost singura zi de Gogo cuminte si linistit. Urmatoarele si-a scos parleala. :))