La omu' prost nici boii nu trag

Da, stiu ca omul era sarac si prostia nu durea, dar asa gandesc ca sta situatia acum. Stramb. Ultimele zile parca ne-am rasucit intr-o centrifuga si am ramas rotindu-ne, in virtutea inertiei. Lucrurile s-au precipitat. N-am avut putere sa scriu ce se intampla, de fapt, am refuzat  sa ma gandesc la ce se intampla. Cum am ajuns in cateva zile cu capul umflat, buza sparta, diaree, rotula lovita, cosmaruri si depresie? Of, simplu. Eu imi insusesc rotula si depresia, restul ii revin lui Gogo. 

I-am spart capul lui Gogo si i-am umflat buza. Cine? Eu. Cum? Cu usa? De ce? De proasta si din disperare. El plangea de-o parte si eu simteam cum albesc de cealalta. Am facut contuzie la rotula de cat am lovit. Nu stiu prin ce minune am indepartat un drug de fier dintr-o incuietoare proasta. Dar am platit scump. O vizita pana-n creierii noptii la Grigore Alexandrescu si o radiografie. O contuzie craniana si o buza sparta. Pentru Gogo viata are gust de betadina, pentru mine de lacrimi si remuscari. 

Dar asta vine peste o diaree, pornita iar peste noapte, cum ni se intampla numai noua. Fara gradinita. Cu bunici socati de cat s-a schimbat copilul. Si un copil de nerecunoscut, facand crize de nervi, plangand isteric o ora, chemandu-ma. 
A reusit usor sa se strice la burta, avand in vedere ca de-o saptamana mananca numai biscuiti. Cica digestivi, pompos denumiti in meniul gradinitei. 
Intr-o zi, cand il asteptam pe Gogo sa fie schimbat si sa mi-l iau acasa, imi pica ochii pe-un lighean de plastic, ce zacea pe-un scaun in soare, plin pe jumatate cu niste biscuiti. Pareau a fi genul de "casa", luati vrac dintr-un supermarket. Tocmai ce avusesera gustarea de dupa amiaza. Aia erau "digestivii". 

Am banuit si-un iaurt ratacit din frigiderul propriu, chiar mancarea favorita a lui Gogo in ultima saptamana. Refuza orice alta mancare. 

Ordinea intamplarilor este haotica si tot asa imi simt si gandurile. N-am concluzie si n-am solutie. Ne vindecam. Trebuie sa mergem iar la gradinita. 
A, da si are cosmaruri. Ce i se intampla in ele, nu pot decat sa banui, avand in vedere ca ma striga cu o disperare cu care nu m-a mai strigat niciodata.

Saga continua

Azi ne-am trezit veseli si-am plecat tot asa. Am ajuns doar cu-n camion in brate. L-am uitat intr-o camera. La un up-date de situatie, camionul era singurul care popula gradinita, restul erau in curte in afara camerelor de luat vederi, evident.

Gogo a plans, a mancat, cica a si dormit un pic, nu se stie daca s-a mai jucat.  Eu l-am gasit trist pe marginea gropii cu nisip, pe post de galetusa pentru un alt copil mai vechi in bransa. A plecat fara nici o urma de regret. Am reintrat in normal dupa ce am iesit pe poarta gradinitei. 

Are somnul agitat si plange in somn. Nu stiu daca mai am putere sa-l duc si maine.

Suntem mari. Oare?

 Moment istoric, ora 8.55, ziua 23 mai, anul 2011

Buna ziua, am adus copilul la gradinita. 

Toate gentile astea sunt ale lui?

Da, de ce? I-am adus de toate.

Dar un tricou cu maneca scurta are?

Pfuuu, am uitat. 

Dar bepanthene are?

Nici. Dar i-am adus prosoape, paturica, jucaria preferata, o tona de pampersi, haine de schimb inutile si multe masinute, sa fie printre ale lui, dupa cum mi-ati solicitat.

Aha, lasati, ca ne descurcam. 

Unde sa le pun?

Le luam noi. Spuse, tarandu-le de zor pe scari.

Va dam un programel cu ajutorul caruia il vizionati cand mananca, se joaca, dar nu afara si nu cand doarme.

Eu ce fac acum?

Plecati acasa. Alo, luati-va si emotiile. Si nu uitati sa veniti sa ridicati copilul. 

Si sufletul?

Recomandam sa nu-l tineti la gura.

Gogo a mancat, s-a jucat, a bulversat grupa de Iepurasi(drept urmare o sa ajunga la Buburuze), a mancat, a dormit, a plans si a plans. Jucaria preferata si consumabilele au ramas. Restul mi s-au pus in brate la plecare. 

N-am uitat sa merg sa-l iau. Ba inca mi-am scrantit ochii pe imaginile in direct de la gradinita minunata. Am reusit sa-mi instalez programul la 12 si o vreme n-am vazut nimic, pe motiv ca erau afara sau la somn. In schimb, am vazut cum o fetita a colorat cu rabdare pret de doua ore. Aveam impresia ca ramaseseram doar noi doua pe lume. Ea acolo colorand de zor si eu aici, lacrimand tot asa. Si Gogo plangand in afara camerelor de luat vederi.

Maine cum va fi? Of!

Ea, suzeta

Eh, alta viata cu Gogo-n batatura. Si soarele s-a oprit sa rada la noi, iar daca n-o face el, o facem noi. Am ras, am ras, pan-am dat-o-n plans. Si-am plans neintrerupt doua ore, daca nu trei, caci cine mai plange cu ochii pe ceas in ziua de azi? El de dorul ei. Eu de durerea lui. Si uite asa va fi toata viata. 

Azi e despre o suzeta. Fir-ar ea sa fie! Si ce-am vrut sa ia calea gunoiului, si ce-am mai pus-o bine si ce-am mai cedat. Na. Si ce-o s-o mai luam de la capat. Zi de vara, pan-om dovedi-o. Si da, stiu ce zice si la carte. Si mai stiu ca noua nu ne-a iesit asa. Cica o s-o lase singur. Cum ar fi? Acum o rontaie fericit. Prea fericit.

Telefonico telegrafic

Buna, ce faci? Sper ca nu esti pe acelasi sezlong pe care te-am lasat si ieri, ca intre timp a inceput sa ploua. Sau poate la tine nu ploua. E o primavara cum ar trebui sa fie. Poate nici nu va mai exista primavara. Dar atunci va trebui sa-mi spui cum de ti-a inflorit magnolia.

Trebuie sa-ti povestesc neaparat ceva, iar tu la randul tau sa-i spui lui Gogo. Se va bucura mult. Astept sa-ti iei o cafea!

M-am trezit dimineata trista. Nu ma culcasem asa. Si eram atat de trista, incat imi venea sa-mi acopar ochii cu mainile si sa ma bag sub un covor de frunze. Frunze n-am gasit, dar m-am impiedicat de-o masinuta verde-galbena. M-a durut si brusc m-am hotarat sa fac ceva. Am pus mana pe telefon si am vorbit cu Gogo.

Era foarte ocupat. Trebuia sa convinga o bunica sa fie scos in ploaie si l-am prins intr-o clipa de ragaz, atunci cand era schimbat. Ha, ha, de pampersi. Mi-a spus foarte serios si un pic in graba ca plo, pic, pic, alta apa, titiu, pac, bobo, Andu, lalia, mov, vede, osu, Mico, nenea bos.

Varianta lunga ar fi urmatoarea: "Nu pot sa ies afara pentru ca ploua si este foarte multa apa. Pentru ca nu pot sa ma duc cu tricicleta in parc, ma uit cu Sandu la desene animate si vad o lalea mov.  Intre timp, ma mai joc si cu joculetul cu buline verzi si rosii. A si a fost Nico pe aici."

Mare pisicher, Gogo asta!

Vedea-m-as!

Peste 20 de ani o sa am fix 56 de ani neimpliniti. Peste 20 de ani, daca o sa traiesc si sunt sigura ca da, n-are rost sa iau in calcul si cealalta varianta, ca de n-ar fi, nu s-ar povesti, ma vizualizez fara griji, de exemplu, stand intr-un hamac, intr-o gradina superba si neaparat la umbra unui nuc. A cui si  unde e gradina? Nu ma intereseaza, dar vad ca este foarte mare si are straturi multe de lacramioare, frezii si cale. Mai sunt si alte flori, dar din pozitia in care stau vad doar ca se pierd in zare. Multa forsitia si o magnolie. A, da, sunt doua. Pe-a doua n-am vazut-o din cauza tufei de liliac, dar aud ca latra un caine. Are voce de golden retriever. 

Si parca ma vad citind scrisori. Ale cui? Ale mele de acum catre mine de atunci. Stiu ca am multe altele de facut, dar mi-au picat in mana si ma simt bine cu mine de atunci, adica de-acum. 
Fantastic, strumfistic si califragilistic!