martie 25, 2011

Unde sunt instalatorii de-altadata?

Ca mi s-a stricat masina de spalat, am zis. Ca e un obiect foarte important in viata mea,  tocmai ce constat de trei zile. Ca face parte din familie, mai ceva decat robotul din Artificial Intelligence, spun acum. 
Si-am chemat doctorul de masini de spalat si alte obiecte electrocasnice. Dupa indelungi negocieri, a venit. M-am trezit la usa cu un domn, intre doua varste, destul de elegant, cu camasa scrobita, vestuta de lana, pantalon la dunga, ochelarii de citit purtati chic pe varful nasului si cu gentuta diplomat la purtator. Parca urma sa mi-o cumpere, nu sa mi-o repare.  Dupa ce m-a descusut pe toate partile despre cum m-am purtat cu ea si in ce conditii traieste, oarecum satisfacut de raspunsuri, isi desface diplomatul, isi pune o lanterna frontala si incepe sa scoata diverse. 
M-asteptam la chei de diferite marimi, surubelnite clasice, creion de tensiune, calti chiar. Nimic din toate astea. Erau doar surubelnite electrice si tot felul de device-uri. Desface intr-o parte, conecteaza device-ul, baga in priza, apasa un buton,  asteapta un pic, insurubeaza la loc. O mai desface intr-un loc, pune alt device, download-eaza ceva de pe net (da, am zis bine), rescrie un program, apasa trei butoane, nu  se intampla mare lucru, suna un prieten, rescrie alt program. Deja Gogo da semne de plictiseala, drept pentru care, insfaca doua surubelnite si-o lanterna si dispare. 
Vazand ca domnul stie ce face, dispar si eu in bucatarie cu tot cu cana de cafea. 
Dupa trei ore trecute fix, cand aproape ca uitasem ca mai exista cineva cu noi in casa, apare lac de apa,  un pic sifonat, dar oarecum multumit. O dovedise. Probleme cu senzorul de caldura. Si zgomotul,  parca de motor de avion? Ntt, ala e al ei . Masina cu personalitate. 
Se spala indelung pe maini, ca dupa o operatie grea, isi strange tacticos aparatura, completeaza niste hartii, cautam o jumatate de ora lucrurile luate si uitate de Gogo si dus a fost. 
Eu scriu, Gogo doarme, iar "draga de ea", in linistea casei, zumzaie ca o mie de bondari intr-un borcan.

12 comentarii:

  1. Dragutel articolul, dar prefer instalatorii de azi. Aia de al'dat iti mai cereau o tuica, cafeaua era obligatorie, sa le ceri sa nu fumeze in casa ca tu esti nefumator? Vai de mine, ce greseala, iti facea varza lucrarea si te mai "recomanda" si altora ca esti "smecheru care nu te lasa sa fumezi la el in casa".

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc.
    Eeee, aia sunt pe cont propriu. Domnul cu servieta si dispozitive high tech venea de la service-ul reprezentantei. Nu-si permite si-o tuica si-o reclamatie. :))

    RăspundețiȘtergere
  3. Zboara low cost sau face si de mancare pana ajungeti la rufele spalate? :)

    RăspundețiȘtergere
  4. N-am invatat-o sa faca de mancare. Inca:)) Avand in vedere ca a supravietuit, avem toata viata inainte. :))

    RăspundețiȘtergere
  5. Ce gramaj trebuie să aibă un borcan ca să încapă în el 1000 de bondari? M-am trezit în dimineața asta foarte curioasă... :-)

    RăspundețiȘtergere
  6. Strange tu bondarii si vin eu cu borcanul, cand i-ai adunat pe toti:)))

    RăspundețiȘtergere
  7. Aaa, mi-e lene să alerg după ei. Și-n plus, ce să fac eu cu un borcan cu bondari? Aș putea să-mi imaginez că sunt bărbați și să strâng bine capacul... :-)

    RăspundețiȘtergere
  8. Mda, dar trebuie un recipient mai mare.:)) Plus ca, oricum ai da-o, o sa fie cam inghesuiala, ca nu prea se suporta doi intr-un borcan.:) Daca e sa-i pui la pastrare, incearca cu otet. Am citit ca doar cu apa si sare, nu rezista prea mult. :))

    RăspundețiȘtergere
  9. Mai am si momente de rautate, dar asta era doar o gluma. :) Ce-am sters, era o rautate gratuita.

    RăspundețiȘtergere
  10. eu in momentul de fata m-as multumi cu orice fel de instalator, doar sa fie :))

    RăspundețiȘtergere