Sanatosi si economi

"Tati, lasa-ne si noua cheia de la masina, ca avem nevoie maine." Se uita atat de ciudat si parca prin mine, ca-mi venea sa ma prezint. Mi le-a dat nu prea convins si impreuna cu cheile casei le-am pus sus. Astfel m-am asigurat, nu numai ca o sa ies din casa, dar ca o sa am si cu ce ma deplasa. 

Pentru ca azi, daca-i vineri, e pediatru. Ne-am programat la 12, sa fim siguri ca ajungem si-am plecat din casa la 11, din acelasi motiv. Am reusit sa ne facem ritualul zilnic, de cand ne trezim pana iesim pe usa, fara incidente. Chiar ne-am premiat mai tarziu pentru eficienta, disciplina si organizare. Am avut vreme sa-mi pun si intr-o gentuta cateva lucrusoare folositoare pentru un drum scurt, gen o vizita la medic. O sticla cu apa, servetele umede si uscate, pampersi, daca o fi cazul, ceva ciorapi de schimb, un body, in caz de "accidente" mai pastoase (asta ramasese de la ultima iesire, la un loc de joaca, dar m-am gandit ca nu strica), o banana, in caz ca ni se face foame si-o suzeta de rezerva. Si pentru ca deja aveam un "bagajel", nu mai avea rost sa imi iau si geanta cu acte, bani si telefon. Le-am indesat si eu pe unde am putut. Noroc ca am avut buzunare deoarece "gentuta" a ramas cuminte pe deja celebrul dulap din hol. Mi-am amintit in masina cand eram deja instalati, cu zapada data si motorul pornit. Eee, o nimica toata, m-am gandit, oricum nu-mi trebuiau prea multe de acolo si nici nu are ce sa se intample intr-un timp atat de scurt. Ajungem, parchez, intram, vorbim  zece minute si ne intoarcem repede acasa. Serios??? Cred ca au fost cele mai lungi doua ore din viata mea.

In primul rand, ca nu mi-au dat voie in curtea spitalului cu masina. Altadata, zambeam frumos, spuneam unde merg, mi se deschidea poarta si gata. Acum nu si nu. Lasati masina, luati copilul in brate si veniti cu el. Bolnav, nebolnav, asta e regula. Gogo numai a bolnav nu arata, rosu in obraji si parand ca-l amuza foarte tare situatia. Nu-mi suradea ideea sa car 16 kile, dar nici macar figura relaxata a lui George Enescu nu l-a convins pe nenea portaru'. Cu Grigorescu n-am mai vrut sa-i fac cunostinta. M-am enervat si-am pornit "optimista" sa-mi caut loc de parcare. Dupa ce m-am invartit juma' de ora in  jurul spitalului, am parcat. Si unde altundeva,  decat la vreo 200 de metri departare, fooooarte aproape de-o trecere de pietoni (noroc ca era deja ocupata de alta masina), colt cu o strada pe care era interzisa oprirea. Din acelasi considerent, ca stau putin, o las acolo. Dau Gogul jos si ma bucur de soarele de afara, dar si ca n-am bagaj. Gogo se bucura si el de ziua frumoasa, topaind pe langa mine. N-a ratat nici un morman de zapada flescaita si nici un rahatoi de caine, pana am ajuns la destinatie, iar timpul ne expirase deja de la a treia balta.

Nu stiu cum, dar am ajuns intregi. Tarziu, dar fericiti si relativ curati. Abia inauntru la caldura a inceput sa miroasa. As fi vrut sa-l curat pe pantofi, dar mi-am dat seama ca n-am cu ce. Iesim din nou sa cautam un ochi de apa. Nu prea pricepea Gogo de ce acum e voie, dar s-a bucurat maxim de experienta.  Ne intoarcem in zona de asteptare unde eram doar noi si o secretara. Doamna, care ne cunostea de la vizitele precedente,  nu parea ca si-a schimbat in bine parerea despre noi. Nici n-avea de ce, avand in vedere ca ultima oara l-a privit neputincioasa pe Gogo cum desprindea niste bucatele de tencuiala de pe pereti si le punea cuminte intr-o cana cu cafea, aflata pe-o masuta. Noroc ca ne-au chemat inauntru si n-am mai apucat sa aflam a cui e cafeaua.

De data asta, a aliniat scaunele si niste papitoi de pe acolo, dar tot a reusit sa dezlipeasca niste autocolante. Tot de pe pereti. Are el ce are cu peretii. Cred ca am introdus o noua meserie de viitor pe lista de optiuni. Zugrav. Macar sa invete sa le si puna la loc.

Toate bune si frumoase, Gogo sanatos, pupam, plecam. Am luat din nou baltile la rand si-am batatorit zapada pe tot drumul de intoarcere, plus, bonus,  niste stradute laterale. Dar de data asta, cand pe burta, cand pe spate.  La una din cazaturi, de la impact, a scapat suzeta. N-am avut cu ce s-o sterg. N-am avut cu ce s-o schimb. Am ajuns la masina plini de noroi, mustind de apa si cu nervii pe moate. Acolo, ce sa vezi, ditamai hurdubaia portocalie in mijlocul strazii si niste neni care se chinuiau sa infasoare cu sfoara masina de pe trecere. Am legat copilul de urgenta si fara sa mor de curiozitate daca urma a mea sau luau pauza de masa, am plecat in tromba. Cu frana de mana trasa.
Tati, am economisit azi 8 milioane, pe putin. Si suntem si sanatosi.