Pe scurt, până n-adorm pe tastatură. Mi se întâmplă des în ultima vreme.
A mai trecut un an. Trei la număr, în total. Trei frumoși, gălăgioși și plini de surprize. Pe ultimul l-am petrecut cam așa:
Parte l-am bolit, nimic nou sub soare.
Parte ne-am jucat, dovadă maldărul de jucării din cameră și vânătăile de pe picioarele mele.
Parte l-am plâns. Bâzdâci, în general.
Dacă începutul anului a fost ceva de genul:" tu mergi la grădiniță, eu la serviciu", "tu nu plângi, ca să nu plâng și eu", "eu explic, tu asculți și mi-aș dori să înțelegi cam tot ce spun",
finalul a fost următorul: "te rog să mergem acasă de la grădi, că s-a făcut târziu și vor și educatoarele să plece acasă", "eu vleau să plâng!", " eu vleau să mă celte mami!", "eu vleau s-o ascult pe mami!", "mama, să-ți explic..."
La mulți ani, Gogo! Te iubesc oricum.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu