N-am scris o vreme pentru că n-am avut chef apoi, n-am mai avut timp, pe urmă, am fost supărată, iar în final bolnavă. Nici că mi-a trecut boala, că m-am supărat iar și la sfîrșit m-am ales din nou c-o leapșă. Am luat-o din zbor (mulțumesc Greta).
Aș face orice numai să nu mai fiu bolnavă și supărată. Boala a fost cea mai rea viroză pe care a avut-o Gogo în viața lui și eu în a mea. A trebuit să ajungem împreună, s-o facem amândoi odată și să ne treacă separat. Încă nu ne-a trecut și ne ține de trei săptămâni, în ciuda faptului că unul din noi a fost pe antibiotic. Ghici care?
Iar supărarea e a mea. Nu scriu despre ea, tocmai pentru că nu merită să rămână pentru eternitate.
Ce spuneam? Ah, leapșa. La început mi s-a părut simplă și am răspuns cu cuvintele mele. Am lăsat-o la dospit și am recitit-o la supărare, cu gândul să-mi treacă. Nțțțț. Am refăcut-o pe alocuri cu cuvintele altora. Dar îmi plac citatele. Eu le-am ales. Am trișat, na.
Aș face orice numai să nu mai fiu bolnavă și supărată. Boala a fost cea mai rea viroză pe care a avut-o Gogo în viața lui și eu în a mea. A trebuit să ajungem împreună, s-o facem amândoi odată și să ne treacă separat. Încă nu ne-a trecut și ne ține de trei săptămâni, în ciuda faptului că unul din noi a fost pe antibiotic. Ghici care?
Iar supărarea e a mea. Nu scriu despre ea, tocmai pentru că nu merită să rămână pentru eternitate.
Ce spuneam? Ah, leapșa. La început mi s-a părut simplă și am răspuns cu cuvintele mele. Am lăsat-o la dospit și am recitit-o la supărare, cu gândul să-mi treacă. Nțțțț. Am refăcut-o pe alocuri cu cuvintele altora. Dar îmi plac citatele. Eu le-am ales. Am trișat, na.
Iubesc - "Leul este cea mai pasională zodie. Relația cu un Leu este o nebunie de sentimente dintre cele mai variate. Leii nu iubesc de două ori la fel: sunt imprevizibili și pasionali." Mda, îhî, știi calul lui Vasile? Cam așa, numai că e-n dungi.
Cresc – pe Gogo, o dracena, o yuka și un păianjen pe balcon. Doar păianjenul și yuka-s pe balcon, Gogo are cameră în interior. Păianjenului îi stric căsuța periodic, dar uneori am coșmaruri cum că vine să se răzbune.
Păcătuiesc – la dulciuri, maică, la dulciuri.
Citesc - în ultima vreme, cărți de psihologie educațională. Întodeauna ajung să le studiez după ce Gogo trece de etapa despre care mă informez și nu pot decât să constat cu năduf, "da, dom'le, au dreptate!".
Cred – că or să vină vremuri mai bune și la noi în bătătură.
Mimez – că nu-mi pasă.
Visez - la o grădină a mea cu liliac și magnolii. A, da, și cale.
Cer - să fiu lăsată să mă dau cu capul de pragul de sus, pentru a înțelege singură unde-i ăla de jos.
Frumos - un câmp de lavandă.
Deștept - "Un om deștept rezolvă problema, unul și mai deștept o evită" (Albert Enstein)
Femeile - "Când trei femei discută, se numește conversație. După ce una dintre ele pleacă se numește bârfă."
Sex vs Dragoste - două mâncăruri diferite, care bine ar fi să se consume la aceeași masă.
Detaliile - firul de la ciorap dus când te aștepți mai puțin și pe care, culmea, îl vede toată lumea.
Istoria - "De la istorie învățăm că nu învățăm nimic din istorie." (George Bernard Shaw)
Tentația - "Secretul fericirii constă în a ceda tentațiilor." (Oscar Wilde).
Tentația - "Secretul fericirii constă în a ceda tentațiilor." (Oscar Wilde).
Greșesc - gândind că fiecare om își vede de viața lui fără a se uita în curtea vecinului.
Durerea – atunci când Gogo se lovește și plânge cu lacrimi de crocodil.
Suferința - ceva ce am testat pe propria-mi piele și am ajuns la concluzia că doare.
Singurătatea – atunci când ai timp să vezi un film cap-coadă.
Ce contează –râsul lui Gogo.
Viața - "Este o tragedie atunci când e privită în prim-plan şi o comedie când o priveşti în plan larg."(Charlie Chaplin)
Zână, Fairy's ia să vă văd. Luați-o și voi, așa, pentru amuzament.
Mă, voi nu scăpați de una că dați de alta! Mă bucur că v-ați însănătoșit, să aveți grijă de voi, da? Îmi place provocarea, e una din acelea la care trebuie să mă gândesc și o fac cu mare drag și interes.
RăspundețiȘtergerePS Calele nu cresc în grădină în climatul nostru, rezumă-te la magnolii și liliac.:-P
Mulțumim pentru gândurile bune. Nu știu de la ce ni se trage, dar o tragem rău.:)) Eu am crescut in ghiveci pe balcon, așa că am șanse și în grădină. Și nu de orice fel, ci d-alea negre:))
RăspundețiȘtergerePăi în ghiveci în casă sau în seră, da. Dar nu în grădină. :-P
RăspundețiȘtergereCat de frumos ai scris! :) Iti multumesc ca ai preluat-o, excelent sunt alese citatele si pe unele le-am citit acum in premiera... :)
RăspundețiȘtergereSanatate micutului Gogo!
Mulțumim :)) Grea și treaba cu alesul :)) Te mai așteptăm pe la noi.
RăspundețiȘtergereFoarte faina leapsa asta. Enstein si GB Shaw au grait mari adevaruri...
RăspundețiȘtergereGet well soon!
Ina, bine ai venit! Nu-i așa? Mă luase valul cu citatele, dar na, cică trebuie să fie și contribuție personală. Dar dacă alții au zis-o mai frumos și mai coerent, nu e vina mea:)))
RăspundețiȘtergerePoți să o iei și tu dacă ai chef și mai mult decât atât, fă-o din citate, ca să fie mai amuzant. :))Te mai așteptăm pe aici. Ne-am făcut bine, dar obosim de-atâta grădiniță.:) Pupăm.
..Habarnam..bunica-mea deschidea un stup de albine si, dupa zumzetul dinauntru, putea spune daca le e bine sau nu. Unele colonii erau "plangacioase" din lipsa de obiective lucrative.. ;)
RăspundețiȘtergereTi-e bine ma..sfecla? :)) (sper ca te uiti la robotzi..)
Îhî, mda, stai calm că-i știuuuu, măi pufoșenie. Obiectul meu lucrativ e o planetă, dar am dus-o departe. E a treia pe stânga, după soare, aia cu aer condiționat. :))Și mi-e bine acolo,li-niș-tit.
RăspundețiȘtergerePe unde umbli? Te-ai adunat din cele multe zări? Vorbim. Aaa, bine ai venit! :))
Helăăăău? Mai e cineva pe-aici? Mi-e dor!
RăspundețiȘtergereHei, mulțumim de întrebare. Suntem, dar mai rar:))
RăspundețiȘtergerePe unde îți mai faci veacul de zână? Sunt un pic prinsă, promit că dau un semn cât de curând. :)) Pupăm