iunie 19, 2012

Asa am vazut eu

Imi plac concertele. Mi se par detasarea suprema si modul cel mai placut de a-ti petrece timpul. Daca sunt si fan formatia respectiva, cu atat mai mult ca ma lalai si eu cu ei, fara sa se bage de seama ca falsez. Dar despre concerte in general, altadata. Acum despre Ost Fest si ceva metale.
Anul trecut la Sonisphere, cand au venit "Big Four", n-am putut merge pe motiv de Gogo bolnav. Mama devotata, am ales Gogo cu febra, comprese, pupici si "Twinkle, Twinkle, Little Star". De data asta am indraznit sa iau din timp bilete la Ost Fest, dar am avut doar Megadeath si bonus restul ce-au mai fost in alea trei zile. De precizat, Gogo tot bolnav. (Multumesc mamei mele iubite care ma scoate din toate problemele).

Asa, pe scurt, despre festival. M-au socat mulțimea pestriță și ciudată, preturile mari, sunetul prost, toaletele murdare, tatuajele oamenilor. Ne-am plimbat de la stînga la dreapta si din fata-n spate, ca numai in cap n-am stat ca sa gasim locul  de unde se aude cel mai bine. La final am concluzionat: de pe bulevardul Expozitiei.
Am descoperit Dimmu Borgir ca și cum aș fi descoperit America desi sunt norvegieni, na. Dacă-i asculti in casti n-au acelasi efect ca-n concert. Nu va straduiti. Daca le mai si vedeti videoclipurile, aveti cosmaruri noaptea. Îi recomand doar live, pe lumina  si fara ochelarii de distanta in caz ca purtati. 
Mi-am facut un tatuaj. N-aveau încă cu Megadeath și-am ales unul cu Jack Daniels. Mi se părea că nici nu se vede in comparatie cu ce aveau ceilalti. A doua zi, pe lumină, era cât o rotiță de cașcaval și cam de cartier așa, amplasat prost ca matricola pe braț. După ce-am defilat cu el prin tot orașul, inclusiv prin Rahova-Ferentari, l-am șters. Bine că nu m-am îmbătat. Daca-mi făceam unul permanent?
Mi-a plăcut Manowar. Au făcut un show de zile mari, la final cu artificii, vreo trei-patru bis-uri, comunicativi, foarte simpatici, s-au auzit super. Mi-am luat si tricou cu ei. N-au avut cu Megadeath in ziua mea de shopping. 
Am baut la cola si la burn, cat sa am energie doua saptamani, ca nu m-am indurat sa o irosesc dand din cap. Dar e buna solutia pentru a-mi usca parul. Cum de nu m-am mai gandit la ea atatia ani? In liceu practicam miscarea asta destul de des pe la concerte. Se spala bine parul, se da cu smacurile de rigoare, se pune thrash metal in boxe si incepi rotatia pleatei. Am vazut miscarea zilele astea si mi-am luat notite. M-a surprins ca, desi erau in grupuri compacte, nu s-au dat nici unul cap in cap. Nu ma bazez ca mie-mi iese. Totul e sa nu stau pe langa mobila. 
Europe n-au mai putut, erau lesinati, ii batea soarele fix in fata, neah. Nici macar The Final Countdown nu a mai avut gustul de-altadata. Plus ca multe erau de pe ultimul album si nu-mi facusem temele. Am ramas fascinata de niste mosulici, fani infocati. Un el si-o ea. Poate de-o varsta cu cei de pe scena, poate mai batrani, ca na, pe unii i-au lovit drogurile si viata haotica, pe altii osteoporoza si diabetul.
La WASP am mancat hot dog la terasa si m-au ciupit tantarii. 
La Megadeath am avut proasta inspiratie sa ma bag cat mai in fata. Aproape ajunsesem la gardut, catre Fire Circle, cand un rocker suparat nu m-a mai lasat sa trec si am sfarsit in fata ecranului dreapta, dar prea aproape ca sa pot distinge ceva si nici scena nu vedeam din cauza de boxe. Am slabit un kilogram la incercarea de a ma strecura/sustrage printre /dintre dansii. 
La Motorhead am avut impresia ca au cantat aceeasi melodie de trei ori. Poate pentru ca au aceeasi linie melodica si nici nu-i intelegeam din cauza vocei tipului care e foarte ragusita. Imi place una singura  de la ei, cu tot cu versuri - "Ace of Spades". In final mi-au placut toate, ca doar semanau.
Al meu sot a urmarit concertele lejer, de la cei 2 m ai sai. Vedea bine de oriunde se punea. Am murit de ciuda. M-au razbunat tot ei, tantarii.
Ma gandeam cum s-ar fi descurcat Gogo în situația descrisă. S-ar fi speriat de zgomot? Si-ar fi prajit creierii in decibelii boxelor? I-ar fi placut? Cel mai mult timp l-am fi petrecut pe langa zona de mancare, am eu o banuiala.
In rest, bere blonda, hot-dog, gratare, mici, hamsii, frigarui, bere bruna, floricele, clatite, inghetata, gogosari, bere cu lamaie, de toate, neamule!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu