M-am întors și din concediul mult visat, mult așteptat și indelung savurat. După un start de pomină, de care mă temeam și mi-l aminteam în fiecare dimineață, trezindu-mă cu sufletul la gură și uitându-mă pe după perdea, să văd ce mi se mai întâmplă și chiar n-am dus lipsă (au fost multe și mărunte, de-aș scrie o carte, dar nici una nu se ridică la nivelul primei zile, sau zilei de 13, na), au urmat 10, zece, ze-ce zile minunate, de poveste, că mai este.
Nu știu să zic ce mi-a plăcut mai mult: momentele în care vântul bătea cu 70 km la oră și în care mă felicitam că am suficiente kilograme încât să contrabalansez, pe schiuri fiind (noroc că bătea din față, că dacă mă lua de la spate, ajungeam în vale, cât ai zice ghețar, sau Stubai, sau pârtieee și să ne-nțelegem, diferența de nivel era de 1,300 m, evidențiată în ceva km de piste, mai grele, mai ușoare), sau alea în care am mers un pic crăcănată lovită de o febră musculară, timp în care mi-am redescoperit și niște mușchi pe care nu credeam că-i mai am, sau cele în care am alergat ca disperații din motive obiective dintr-un loc în altul, cu sufletul la gură, că altfel nu ne-ar fi stat bine, întâmpinând diverse obstacole, cum ar fi, un exemplu, un camion cu morcovi răsturnat pe autostradă. Dar am ajuns la toate destinațiile pe care ni le-am propus, fie cu clăparii altora-n picioare, fie cu stângu-n dreptu', fie călare pe Bălană, întrebând unde-i Bălana. De vis, vă spun, de vis.
Noroc cu ei, cu austriecii, deh, că-s așa de organizați, de paroliști și de frumoși în "peisagii" încât au reușit să ne-nchidă gura și să ne trimită la culcare mulțumiți în final de fiecare firișor de zi. Ce-i drept, a contribuit un pic și berea nefiltrată, ba chiar și-un vin fiert. Cu mâncarea stau prost, atât de prost, încât am sfârșit într-un munte de cartofi prăjiți cu-n soi de cârnați, ce numai ștrudelul de mere cu sos de vanilie mai putea să le spele păcatele.
Ne-au organizat austriecii de ne-au mers fulgii. După doar câteva zile nici nu concepeam să intru într-o parcare fără să fie și un nene special creat și așezat să ne aranjeze la milimetru pe mine și pe cei mulți alți confrați în ale schiului. Mașinuță lângă mașinuță, lângă mașinuță, lângă mașinuță, preț de patru parcări terasate. Mai rău a fost când m-am reîntors acasă și nu era nimeni aici să mă dirijeze. O să le propun vecinilor să facem cu schimbul, să ne simțim și noi un pic austrieci. Și parcă și berea noastră e mai bună. Plus că ei nu prea au d-aia neagră. Mă duc să mă culc, să nu-i depunctez de tot.
De vis, vă spun, de vis! E al treilea an în același loc și mă gândesc serios și la al patrulea. De vină cred că-i doar ghețarul, conceput de natură și amenajat de oameni cu cap pentru mine și alți mii de turiști căscați.
Wow, schiezi? Felicitari si respectul meu definitiv :D Personal, cred ca n-as fi in stare nici sa stau dreapta pe ele, daramite sa ma mai si trag pe pista =))
RăspundețiȘtergereIn alta ordine de idei, cred ca ma ai pe constiinta cu strudelul ala :D
:)) Da, si sa stii ca am invatat acum 7 ani, deci se poate:)) A fost o dorinta de-a mea mai veche, ca si inotul. Le savarsesc la nivel mediu pe amandoua, dar mi-am vazut visul cu ochii. Si oricum, la ce partii au astia acolo, e imposibil sa nu reusesti pana la urma. Pai, cred ca esti aproape, oricum, ajungi mult mai repede ca mine la austrieci, deci, poti sa-mi speli constiinta usor. :) Iti recomand sa-l mananci la Viena, acolo gasesti mai multe si mai bune. Aici, stateau cam prost la capitolul mancare, sau poate, na, nici n-am stiut noi unde se mananca bine.
RăspundețiȘtergereDa' cu spatele schiezi? :-P
RăspundețiȘtergereIo nu fac d-astea:)))
RăspundețiȘtergereȘi să știi că nu se poate întotdeauna: eu am avut 3 (trei) tentative să învăț să schiez. Nimic nu s-a lipit de mine.
RăspundețiȘtergereEeeeei, esti tu Zana si delicata, e suficient sa cazi de trei ori, ca pe urma faci pe dracu-n patru sa te tii pe schiuri si sa aluneci frumos.:)))
RăspundețiȘtergere